Boala inflamatorie pelvina
Boala inflamatorie pelvina, cunoscuta in termeni populari sub forma de ‘anexita’, ‘raceala’, este o patologie extrem de frecventa la populatia tanara.
Este foarte important ca aceasta problema ginecologica, care apare mai ales la paciente care nu au dus pana la final o sarcina, sa fie diagnosticata si tratata cat mai rapid. Formele cu simptomatologie mai stearsa (dureri de intensitate redusa, aparitia unei secretii vaginale mai abundente, usor meteorism abdominal) au tendinta sa fie neglijate de catre paciente si tratate superficial (tratament simptomatic cu antiinflamator si antialgic), lucru condamnabil datorita faptului ca agentul infectios (raspunzator de aceasa boala) continua sa produca modificari la nivelul mucoaselor uterine si tubara. Aceste leziuni pot fi ireversibile si constituie un factor important de infertilitate feminina.
Boala inflamatorie pelvina (PID – pelvic inflammatory disease) este determinata de microorganisme ce colonizeaza canalul endocervical de unde pot ascensiona in tractul genital superior – cavitatea uterina, trompele uterine.
Cei mai frecventi agenti infectiosi implicate in aparitia PID sunt: Chlamydia Trachomatis, Neisseria Gonorrhoeae si Mycoplasma Hominis.
Cum se manifesta PID?
Exista o multitudine de forme de prezentare a bolii inflamatorii pelvine, de la forme asimptomatice, pana la forme dramatice ce pot mima abdomenul acut chirurgical:
– durerea la nivelul abdomenului inferior localizata in hipogastru sau/si in fosele iliace;
– aparitia febrei;
– alterarea starii generale;
– aparitia unei secretii vaginale mai abundente, uneori purulente;
– aparitia simptomatologiei urinare – discomfort mictional, cresterea frecventei mictionale;
– aparitia unui anumit grad de meteorism abdominal si a constipatiei.
Tratament
Tratamentul de baza al PID este reprezentat de tratamentul antibiotic adecvat instituit cat mai devreme posibil pentru a scadea riscul de aparitie a leziunilor ireversibile ce pot duce la infertilitate.
Tratamentul chirurgical este rezervat cazurilor neglijate, ce au dus la aparitia abceselor tubo-ovariene si a peritonitelor de cauza genitala (din fericire tot mai rare in zilele noastre).